Apararea de coasta, dispune de 3 unitati la Marina si una operata de catre IRGC, avand in dotare cam 12 baterii de rachete, HY-2/4 SILKWORM (copie chinezeasca a P-15 TERMIT sovietica), C-801/802/NOOR/KOWSAR (raza maxima de actiune de 25 km). Din ianuarie 2011 a devenit operationala o noua racheta anti-nava, numita RAAD/THUNDER, avand autonomia de 350 km, fiind varianta locala a celei chinezesti, HY-2 SILKWORM (Viermele de matase), cu lansare de pe platforme mobile terestre. Este in curs de intrare in dotare, racheta anti-nava, NASR-1, ce teoretic ar putea fi echipata si cu ogiva nucleara de mica putere. Un numar mare de rachete sunt dispuse pe insula Abu Musa (12 km/patrati, dispunand de fortificatii), situata in estul Golfului Persic la intrarea in Stramtoarea Hormuz (Iranul are dispute cu Emiratele Arabe Unite in privinta acestei insule).
EM-52
Principalele baze navale iraniene, se gasesc la: Bandar Abbas, Bushehr, Shahbahar, Insula Hengham, Insula Kharg, Khorramshar.
Fortele Aeriene Iraniene (Islamic Republic of Iran Air Force –IRIAF), dispun de aproximativ 35000 de oameni si 15000 de rezervisti. Au 15 escadrile de vanatoare, ce dispun de: 15 MIG-29; 25 SU-24 (armate cu racheta anti-nava, NOOR); peste 20 de F-14A TOMCAT (dintr-un numar de 80 achizitionate de catre Sah, pe care cu mari eforturi le mentin in stare de zbor. Nu se stie insa cat vor mai zbura si cate ore de zbor efectueaza pilotii iranieni cu ele); 50 de F-5E/F TIGER II (peste 200 au fost achizitionate de catre Sah intre anii 1968-1976). Acestea au fost modernizate substantial, sustin iranienii, pe plan local, devenind SAEQEH, despre care considera ca ar fi similar cu cel american, F-18 (intr-adevar, are doua derive, dar…) –cel putin 12 sunt operationale; 40 de F-4D/E (peste 200 au fost achizitionate de catre Sah incepand cu anul 1968. Iranienii sustin ca avioanele au fost modernizate, dar acest lucru este incert); cateva RF-4E; 20 de F-6 (MIG-19 facut in China); 40 de F-7 (MIG-21 facut in China, operat probabil si de catre IRGC); SU-25, operate de catre IRGC (posibil 25 de aeronave); 2 avioane IL-76 MAINSTAY (AEW); un avion de patrulare maritima, P-3FORION. Au un numar mare de avioane de antrenament, precum: 45 de F-33A; 49 de U-22 (americane); 25 EMB -312 TUCANO (braziliene); 35 de PC-7 (elvetiene); 6 TB-21; 6 TB-200 (franceze); un numar incert de, MFI-17 MUSHSHAK (facut in Pakistan sub licenta, dupa SAAB SAFARI); TAZARVE, avion de antrenament avansat, de fabricatie autohtona, intrat deja in productia de serie, cel putin 25 de asemenea aeronave ar urma sa fie achizitionate pana in 2014 (probabil este dezvoltat dupa F-5, posibil un derivat al acestuia ca si SAEQEH).
SAEGHEH
Au multe avioane de transport, precum: CESSNA -185/337; DORNIER-228; F-27; Y-12; Y-7; IL-76; C-130 E/H; AN-24/26/30/74; BOEING-707 (destinateVIP, posibil 10 operationale); BOEING-727/747. Recent au cumparat din China inca 14 avioane Y-7 (varianta chineza a AN-24).
SHAHED 285
Iranienii, dezvolta propriile rachete AA cu lansare de pe avioanele si elicopterele ce se gasesc in dotarea Fortelor Aeriene, precum: FATTER –copie a celei americane, AIM-9 SIDEWINDER, modernizata, avand distanta maxima operationala de 40 km si ghidaj in infrarosu; SEDJIL –copie a celei americane, MIM-23 HAWK, modernizata local. Iranienii sustin ca au creat o varianta proprie, ce poate fi lansata si de pe avioanele de lupta (greu de crezut insa de catre experti); SATTAR 1/2/3/4 –racheta AA cu raza medie de actiune, modernizare a celor americane mostenite de la Sah, AIM-54 PHOENIX si MIM-23 HAWK; varianta a NOOR cu lansare de pe SU-24 si MI-17; varianta a KOSAR ce poate fi lansata de pe elicopterele SH-3D SEA KING.
SU-24-NOOR
Principalele baze aeriene ale IRIAF se gasesc la: Ahwaz, Bushire, Chahbahar, Dezful, Teheran, Galeh-Marghi, Hamadan, Isfahan, Mehrabad, Shiraz, Tabriz, Zahidan si Abu Musa.
Interesul Iranului pentru program atomic, a debutat in anii *50, in cadrul programului „Atomii pentru pace”, cu sprijinul SUA. Politica „Atomii pentru pace” a deschis dealtfel, noi orizonturi pentru toate tarile. La randul lor, tarile cele mai avansate in domeniu, asteptau ca marile sacrificii financiare facute pentru crearea industriilor lor nucleare sa se traduca in exporturi. Altele, din cauza restrictiilor privind materialele sau a imprejurarilor politice speciale si in pofida faptului ca erau industrializate, au fost incapabile sa intreprinda un program atomic compatibil cu pozitia lor, si doreau sa recupereze timpul pierdut. In sfarsit, tarile cele mai putin dezvoltate erau nerabdatoare sa obtina accesul la mult laudatele beneficii ale energiei atomice. Printre aceste tari se numara si Iranul!
TAZARVE -AJT
Mai mult decat atat, in sprijinul acestei politici, natiunile avansate din punct de vedere nuclear, concurau in pregatirea tehnicienilor nuclearisti din tarile ce urmau a le deveni clienti, printre care se numara si Iranul, stat care dorea in mod fatis sa dispuna cat mai rapid de proprii specialisti, care urmau, in viitor, sa pregateasca un program nuclear propriu. Ca si in cazul celorlalte state, specialistii iranieni in domeniul nuclear, odata cu intoarcerea in tara, urmau sa-si continue munca in noul domeniu in care fusesera specializati, fiind de dorit un reactor de cercetare.
Astfel, in anul 1967, s-a infiintat TNRC (Teheran Nuclear Research Center), sub conducerea Organizatiei pentru Energie Atomica Iraniana (AEOI), dispunand de un reactor american de cercetare cu puterea de 5 MW, folosind uraniu imbogatit. De altfel, SUA a si pus rapid mana pe cea mai mare parte a pietei reactoarelor de cercetare, in detrimentul Frantei si al Marii Britanii. Din 1957 pana in 1959, SUA aveau sa incheie o serie de acorduri civile bilaterale cu circa 40 de tari, numite pompos „tari prietene”, printre care se regasea si Iranul. Aceste tari nu aveau obiectii la controalele efectuate de catre inspectorii americani, numite in mod curios „bilaterale”, spre deosebire de cele „internationale” ale AIEA (Agentia Internationala pentru Energia Atomica) care aveau sa le inlocuiasca mai tarziu (de altfel, Teheranul a aderat la Tratatul de Neproliferare in anul 1968, ratificandu-l in 1970).
SEJIL-1
Acest acord „bilateral” cu SUA, prevedea si asa-numitele „acorduri de cercetare”, si a permis ca Iranul sa achizitioneze cateva kilograme de uraniu-235, necesare pentru functionarea propriului reactor de cercetare. Acest reactor, era de mica putere si in general, nu prea avea vreo importanta in eventualitatea dezvoltarii unui program nuclear. Operatiunile de control americane, se limitau la verificarea anuala a stocului de combustibil-uraniu cu un grad inalt de imbogatire sau, uneori, uraniu cu mai putin de 20% izotopi 235, o concentratie prea scazuta pentru orice utilizare militara.
Interesant este si faptul ca Sahul Mohammed Reza Pahlavi, dorea nici mai mult nici mai putin, ca pana in anul 2000, Iranul sa dispuna de cel putin…23 de centrale nucleare, ce ar fi urmat sa produca cel putin 25000 MW energie electrica.
Ca urmare, a inceput un iures al constructiei de reactoare nucleare, inclusiv de catre firme din Occident. Erau avute in vedere sisteme nucleare cu abur (de catre firma „Kraftwerk Union AG”/KWU din Germania), cu apa presurizata (de catre firma „Siemens”), precum si pentru instalatiile cu apa in fierbere (un concern format din firmeleAEG-General Electric), in joc fiind sume imense pe atunci, cuprinse intre 4-6 miliarde de dolari.
SEJIL-II
Chiar si Franta era deosebit de interesata, cu atat mai mult cu cat iranienii platisera o cota de 10% din actiunile Eurodif (in anul 1977, valoarea participatiei iraniene se ridica la suma de 1,180 miliarde de dolari). Eurodif, s-a nascut la propunerea Frantei, care la inceputul anului 1971 si-a anuntat intentia de a construi, cu sau fara parteneri, o mare uzina civila de imbogatire a uraniului, dupa ce in 1969 pusesera la punct, la Pierrelatte, tehnologia necesara. Pentru ca acest proiect si tehnologia sa fie mai credibile, un studiu la fata locului fusese comandat, cu o oarecare publicitate, firmei americane…Bechtel (o cunoasteti, nu!?). Intr-un final, Belgia, Spania, Suedia si Iran (din anul 1975, cand s-a creat societatea franco-iraniana, Sodidif – Societe Franco-Iranienne pour l’enrichissement de L’alin uraniu difuzee gazeuse), s-au alaturat acestui proiect. La data rasturnarii Sahului, Iranul dispunea de mai multe institute de cercetare, un reactor nuclear de cercetare, doua mine de uraniu, precum si de instalatiile necesare imbogatirii acestuia. De asemenea, lucrarile la reactorul nuclear de la Bushehr au fost sistate, acesta fiind cam in proportie de 50% finalizat, datorita sistarii platilor catre firma constructoare KWU (era vorba de vreo 450 milioane de dolari) si a embargoului american impus noului stat islamic.
KARAR
Acesta, este dat in folosinta abia in septembrie 2011, cu ajutorul Rusiei, prin firma Rosatom, dar avand mare parte din instalatii si tehnologie schimbata (este vorba de un reactor cu apa sub presiune de 915 MW, VVER -1000, urmand cel de-al doilea reactor de acelasi tip). Totodata, iranienii intentioneaza demararea lucrarilor la o noua centrala nucleara, ce ar urma sa fie construita la Darkhovin (probabil de 40 MW, de provenienta China sau Rusia).
WW
Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.
Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.
csis.org/…/iran-and-gulf-military-balance-ii-…
en.wikipedia.org/…/Nuclear_program_of_Ir…
www.iranmilitaryforum.net/ –
www.xairforces.net/galleryd.asp?id=50…
en.wikipedia.org/…/List_of_current_ships_…
www.militaryphotos.net/…/showthread.php?…
in cea ce prineste fortele aeriene iranul are aproape 30 de mig 29 active din 100 cumparate
Surse NATO dau ca sigur operationale un numar de 15 MIG-29. Foarte probabil sa fie mai multe, dar iranienii nu-si declara din motive lesne de inteles, adevarata capacitate militara pe care o au. Este foarte probabil ca si performantele armamentului facut de ei ori modernizat, sa fie mult exagerat, dar la fel de bine, pot fi si reale. Este foarte greu sa te documentezi cu privire la capacitatile militare ale unor state precum Iranul, Coreea de Nord, etc. Incerc, pe cat posibil, sa iau in considerare datele emise de catre NATO, SUA si chiar Mossad (astia stiu chiar foarte bine cum joaca iranistanii, fiindca chiar stau cu ochii pe ei).
s-ar putea sa aveti dreptate dar totusi cred ca multe din avioanele de antrenament atac la sol si supersonice le vor folsi drept kamikaze
din cate am citit au in dotare si 7 su 25
DACA IMI PERMITETI MAI LIPSESC SI CATEVA AVIOANE Mirage capturate de la irakieni sau cumparate de sah
Or avea, ideea este cam cate pot zbura in conditii de lupta.
Da, stiam de aceste avioane Mirage F-1EQ/BQ refugiate din Irak in 1991 -au fost probabil 24 de aeronave. In 2009, dupa unele surse mai zburau 12 avioane, iar astazi, posibil 3 sa mai fie in stare de zbor. Acesta este si motivul pentru care nu le-am mentionat in articol -3 avioane nu conteaza, asta daca mai zboara si acestea! Sahul nu a cumparat Mirage F-1, fiindca nu a mai apucat s-o faca, dar irakienii au cumparat peste 100 de bucati.
Cele 7 SU-25 provin de la irakieni, refugiate in 1991. Au fost utilizate de catre Garzile Revolutionare Islamice, dar prin anii *90 au importat din Rusia, 6 bucati destinate antrenamentului (varianta UBK/UBT). Cele 7 refugiate din Irak, dupa unele surse neoficiale, nu mai sunt in stare de zbor, urmarindu-se revitalizarea lor cu suport ucrainean -deocamdata insa, nu sunt semnale ca s-ar fi intreprins ceva, cel putin nu oficial. Nu exista informatii certe ca iranienii ar putea folosi avioane in misiuni sinucigase, dar nu cred ca ar conta prea mult asta -cel putin cu ce au acum in materie de Aviatie, nu se pot masura cu nicio armata serioasa, cu forte aeriene bine dotate si antrenate. Pentru SUA, IRIAF este o gluma!
Cele 25 de aeronave SU-25 ale Garzilor Revolutionare, mentionate in articol, sunt cumparate cel mai probabil la jumatatea anilor *2000, din surplus ucrainean. Nu se stie inca daca au fost modernizate ulterior de catre ucraineni la standard M1 (posibil asemanator cu varianta Scorpion a Fortelor Aeriene Georgiene, modernizata cu Elbit-Israel).
unele au suferit modificari si modernizari deci ar face fata decent fara indoiala ar fii depasite de de avioanele NATO dar ideea este alta domnule George ele vor fii folosite drept kamikaze impotriva navelor sau altor avioane
Te rog fara „domnule!” Da s-ar putea sa ai mare dreptate, in fond sistemul cu sinucigasi este la mare moda printre islamisti, iar pe de alta parte sistemul asta e un fel de arma asaracului.
asa este plus sa nu uitam ca avand multe evioane de antrenament le pot folosi in acest sens multumesc pt amabilitate
multumesc pt informatii domnule www totusi din ce am mai citit in presa internationala ,relatarile jurnalistilor israelieni afirma ca au fost vazute avioane SU 30 in bazele iraniene unele guri spun ca are detine avioane su 30 si j1o chinezesti
Stiu ca exista intentia de a cumpara J-10 din China, intre 20-40 de aeronave. Dupa cate stiu pana acum nu s-a efectuat o asemenea vanzare, dar probabil ca avionul a fost prezentat iranienilor, greu de crezut insa! Te rog, ca si GeorgeGMT, fara „domnule” -aici, pe acest blog, toti suntem egali. Despre SU-30 inca n-am auzit nimic, dar este posibil ca iranienii sa fie interesati in achizitionarea lui. Se va afla oricum daca China ori Rusia fac o asemenea vanzare, fara indoiala, iar evreii sunt fff vigilenti in privinta iranistanilor.
Dupa cate stiu, iranienii se indreapta cel mai probabil spre JF-17.
Pe site-ul asta am gasit liste cu avioanele aflate in dotare Iranului:
http://xairforces.net/airforces.asp?id=50
Nu stiu cat de ”up to date” sunt informatiile, dar dotarea Fortelor Aeriene Iraniene,nu stiu denumirea in original 🙂 este foarte pestrita. Arata mai mult a colectie de aparate de zbor a unui sheic foooarte bogat. Iar in condiitile unui razboi, trebuie sa ai o infrastructura care sa poata fi folosita cat mai usor si rapid, in a desrvi aparatele de zbor. Si cand ai atatea feluri diferite …e mai greu.
Dar, poate au primit jucarii noi de la rusi , sau chinezi.
Zvonuri sunt o gramada pe diferite siteuri. Unele mentioneaza intr-adevar ca ar fi comandat in 2007, 250 de SU-30, iar in 2008 -24 de J-10!!!! Asemenea contracte n-ar fi ramas in niciun caz secrete, iar iranienii n-ar fi avut cum sa „ascunda” existenta a 250 de SU-30, ori a celor 24 de J-10. Mai mult decat atat, J-10 in 2008 era inca in dezvoltare, asa ca… IRIAF-Islamic Republic of Iran Air Force, asa si-au botezat fortele zburatoare.
sigurul lor atu ar putea fi AA-ul si rachetele,mai ales S 300 PT dar nici hawkul ,patiserul, tor-ul si altele nu trebuie uitate ca la forte aeriene nota 5 ata merita iranul
Depinde de cat de bine le-au modernizat -daca le-au modernizat, dar, asa cum am mentionat in articol, sustin ca-s ok! S-300, exista cu certitudine in inventar 9putine insa), incerta este existenta copiei locale, IR-300, despre care sustin ca este chiar superioara celui rusesc original (expertii rusi si cei occidentali, nu-i cred insa). La sisteme AA, lucrurile ar putea sta altfel, posibil sa fie ok la fel de bine cum ar putea fi gargara -gura nu-i doare!
Denumirea originala a IRIAF … ma refeream la denumirea in limba lor :
„Jomhuri-ye Eslāmi-ye Irān” sau
„یروی هوایی ارتش جمهوری اسلامی ایران ”
🙂
Oricum ,situatia e de urmarit cu interes. Desi acuma lupa mediatica internationala e pe Siria, Iranul ramane amenintarea cea mai mare in zona
Ce sa-i faci, macar la denumiri sunt tari! Nici daca am ceva bahice la bord, nu-s in stare sa scriu in arabeste, ceva gen serpalaii/ramele/paramecii, de mai sus. Stai sa vezi la rachete ce denumiri, de ramai lat, asta daca nu te sperii (SUA, Israel, NATO, ori mai stiu eu care necredincios, s-au „speriat” sigur): Victorioasa, Satan, Razbunatorul -cam asa s-ar traduce din limba farsi (parca asa-i spune!!!).
poate totusi le-au luat pe sub tejghea de la rusnaci si chinezi pt a nu starnii furia comunitati internationale cum s-a intamplat cu S300 oricum articolul se vede ca a fost facu cu multa grija mai ales avand in vedere ce denumiri dau iranieni grele rau
Ar fi o posibilitate, dar „necredinciosii” au sateliti care vad fff bine o minge de ping-pong de la sute de km inaltime. Mi-e greu sa cred ca iranienii ar putea ascunde existenta acestor avioane, mai ales ca si trebuie sa zboare cu ele, sa le asigure mentenanta, etc. Ar fi aparut informatii, poze, etc. Multumesc pentru apreciere!
http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1462899&page=5
Pe la mijlocul paginii este: The fifth generation fighter. O macheta pe un batz 🙂
mai in josul paginii gasim: „flying boat called bavar-2”, in traducere libera: tinta zburatoare
si mai in josul paginii: „Shahab Thaqeb” copie dupa Crotale
si ce-mi place mai mult: „qadir submarine”, de fapt, batiscaf.
E drept , au mult mai mult ca noi, dar macar noi , nu suntem in pragul razboiului.
stiu faza cu denumirile rachete dar sunt mult mai tari ca irakul lui nea saddam mai ales datorita rachetelor de laa ala micu din coreea de nord